Am ajuns acasă foarte obosită, deși am avut o companie tare plăcută, care m-a ținut în priză prin toate…

Am ajuns acasă foarte obosită, deși am avut o companie tare plăcută, care m-a ținut în priză prin toate discuțiile avute. Și, cu toate astea, la 4 eram în picioare, iar la 5:30 eram la Charles de Gaulle. Pentru că aparent eu așa mă odihnesc acum. :)))) Și am mai inspirat un om să vină cu noi. Un om din Constanța, pe care l-am cunoscut în weekend, la munte. Faini oameni adună muntele, vă zic. ❤️ Am continuat să salut tot parcul, deși „tot parcul” înseamnă din ce în ce mai puțini oameni. :)) Ori începe să fie prea devreme, ori au plecat oamenii în vacanță. Eu încă rezist pe poziții. :)) Apoi am ajuns la o întâlnire la care, de fapt, nu mai trebuia să ajung. :))) Din niște considerente pe care nu le-am elucidat, mesajul că întâlnirea devenise online nu a ajuns la mine în timp util. Și aici cred că a fost binele meu pentru mine de astăzi: m-am reprofilat rapid, m-am dus să beau o cafea, i-am rugat pe oamenii de acolo să-mi dea o priză, un pix și o foaie și am fost ZEN. Și priză ELECTRICĂ, să fie foarte clar. :)))) Zero conversații interioare. Zero. Cred că uneori ne consumăm mult prea mult pentru lucruri care merită doar rezolvate și lăsate acolo. Le luăm personal, le cărăm după noi și le dăm voie să ocupe mai mult din zi decât merită. Astăzi am ales să mă adaptez, să merg mai departe și să nu las o întâmplare de câteva minute să-mi strice ziua. Mai târziu, am susținut o prietenă cu niște clarificări de care avea nevoie. I-am spus că o iubesc tare și că sunt lângă ea. Și mai am o persoană la rând. Astăzi a fost o zi plină de susținere. De prezență. De cuvinte necesare sufletului, spuse atunci când trebuie. Și simt multă recunoștință. Pentru că, de când am început #JurnalDeMaiBine, am vrut intenționat să pun mai mult bine în lume. Și nu știu cum funcționează matematica asta a vieții, dar simt cum se întoarce spre mine. Mult. Dar MULT bine. ❤️