Sari la conținut
31 august 2026#JurnalDeMaiBine1 min de citit#JurnalDeMaiBine · ziua 28

Dar din dar se face rai. ❤️

Eduard, un prieten drag, mi-a făcut cadou un bilet la un eveniment de pictură și vin. Mi s-a părut foarte fain și chiar voiam să ajung, doar că viața, acest minunat organizator de program care nu mă consultă niciodată :)), a făcut în așa fel încât, pe ultima sută de metri, să-mi dau seama că nu mai ajung. Și atunci darul a mers mai departe, la Magda. Iar partea care mi-a plăcut cel mai mult e că Magda pictează, e una dintre pasiunile ei, așa că parcă biletul ăsta a ajuns, până la urmă, exact unde trebuia. Și am eu senzația că de acolo s-ar putea să se lege niște lucruri frumoase. Abia aștept să-mi povestească. Mulțumesc, Eduard! Cum îți spuneam, m-am bucurat tare de gestul tău chiar dacă n-am ajuns eu să mă bucur de eveniment. Până la urmă, unele daruri sunt făcute să circule.

Vezi postarea originală