Cum stăteam eu și mă gândeam ce să vă mai povestesc astăzi, pe traseul meu de la 5:30 îi văd pe acești doi…
Cum stăteam eu și mă gândeam ce să vă mai povestesc astăzi, pe traseul meu de la 5:30 îi văd pe acești doi minunați. De mână. ❤️ Avansați. În vârstă, în pași, în sănătate și, cel mai probabil, în relație. :)) Dar de mână. Doamne, ce frumos mi-a fost dat să văd. Evident că am ajuns în dreptul lor și nu m-am putut abține. :))) Le-am spus că sunt foarte drăguți împreună, i-am felicitat și le-am mulțumit pentru că, fără să știe, tocmai îmi făcuseră dimineața mai frumoasă. Și mi-a rămas imaginea lor în minte. Poate că alergăm prea mult după fluturașii ăia din stomac. După începuturi, după emoția aia care ne dă lumea peste cap, după „wow”. Și poate uităm că fluturele este finalul. Iubirea adevărată începe când avem răbdare să trecem împreună și prin cocon. Să ne transformăm. Să murim de câteva ori în aceeași relație, ca versiuni vechi ale noastre, și să alegem să ne naștem din nou, unul lângă celălalt. Altfel. Mai maturi. Mai blânzi. Mai noi. Până când, într-o dimineață oarecare, la 5:30, doi oameni trec încet prin parc, ținându-se de mână, iar o necunoscută se uită la ei și vede tot ce ar putea deveni iubirea dacă am avea puțin mai multă răbdare cu ea. Binele meu de astăzi a fost să le spun că sunt frumoși. Binele lor pentru mine a fost să-mi amintească faptul că unele povești nu trebuie să aibă mereu fluturi în stomac. E suficient să ajungă, după multe transformări, la două mâini care încă se caută. ❤️
Vezi postarea originalăDin același jurnal
Jurnal #28 +1Dar din dar se face rai. ❤️
Eduard, un prieten drag, mi-a făcut cadou un bilet la un eveniment de pictură și vin. Mi s-a părut foarte fain și chiar voiam să ajung, doar că viața, acest minunat organizator de program care nu mă consultă niciodată…
Jurnal #27 +1Cristian Istratescu face de 15 ani "Caravana Rechizitelor” și a ajuns deja cu ghiozdane la peste 10.000 de…
copii, iar anul ăsta mai are 300 pe listă și mi se pare tare frumos ce face, așa că vreau să pun și eu umărul. Am mai luat zilele trecute un ghiozdan pentru un alt copilaș și credeam că am încheiat capitolul rechizite…
Jurnal #25 +2No, hai să facem și aici un pic de bine. :)
Mi se pare tare faină inițiativa și parcă e păcat să existe o bibliotecă superbă, pe trei etaje, și în ea doar două cărți în limba română. :) Așa că dați o tură prin bibliotecile de acasă, poate aveți vreuna dintre…
