Azi am început cu mine. Mi-am făcut mie un bine.

La 5:00 eram trează - mă rog, „trează” e mult spus, pentru că nu dormisem aproape deloc 😄 - iar la 5:30 eram pe plajă, la pas alert. Am păstrat și obiceiul de a saluta oamenii. Am schimbat Herăstrăul cu marea, nu și „Bună dimineața!”. 😄 Unii au răspuns, unii au zâmbit. 8 km pe nisip. Cu o pauză de 5 minute. Fie 10. Pentru poze. Să nu stricăm adevărul pentru performanță. :)) Revenind la nesomn. Vecinii mei au petrecut toaaaaată noaptea. Vorbit, râs, voie bună. Eu, atât de obosită încât nu eram în stare nici să mă ridic să închid ușa terasei, dar suficient de trează cât să aud absolut tot. :)) Puteam să ies și să-i rog să vorbească mai încet. Simplu. Și sunt convinsă că ar fi făcut-o. Dar nuuu. 😄 Să nu fiu eu aia nașpa. Oamenii sunt în vacanță. Eu sunt doar în tranzit, venită cu treabă, întâlniri de business. Ce-mi trebuie mie somn? Nu meritam și eu odihnă chiar așa, pe gratis. :))) Dimineață am ieșit pe terasă și i-am rugat ca măcar la noapte să vorbească mai încet. Și-au cerut scuze, am intrat în vorbă și... acum există riscul ca la noapte să nu dorm tot din cauza lor. Doar că o să fiu și eu la masă. 😂 Și mă gândeam. Puteam rezolva totul în 30 de secunde. Dar mintea mea a preferat varianta mai spectaculoasă: puțin victimă, puțin „ia uite, dom'le, cum sunt oamenii”, puțin sacrificiu inutil. 😂 Când, de fapt, uneori trebuie doar să spui ce ai nevoie. Poate că binele de azi a fost fix ăsta: să-mi amintesc că am voie să-mi fie și mie bine. Fără să mă chinui înainte ca să merit.