Ce inspirație mai faină să vă las azi decât cei 3 mușchetari care au decis că vor și ei cu mine la pas…
Ce inspirație mai faină să vă las azi decât cei 3 mușchetari care au decis că vor și ei cu mine la pas alert, la 5:30 dimineața? Și nu doar declarativ, așa, de seara, când toți suntem oameni mai buni și avem planuri mărețe pentru dimineață :))), ci pe bune: pe la 4:30–4:45 s-au trezit, la 5 am ieșit din casă, au ținut pasul, ne-am distrat și mi-a plăcut maxim să-i am lângă mine. ❤️ Și pentru că la final un ceas zicea că am dat jos vreo 300 de kilocalorii, m-am gândit că nu e bine să dezechilibrăm organismul chiar așa de dimineață și trebuie să punem urgent la loc vreo 3.000. Sau 3.999. :)))) Că tot a vuit internetul cu merdenelele lui Nea Mihai, am zis să furăm startul și să fim primii pe ziua de azi. N-am fost. 🙄 Am fost al doilea client. Înaintea noastră, o doamnă venită tocmai din Berceni pentru merdenele, moment în care am înțeles că treaba este mult mai serioasă decât anticipasem. :)))) Merdenelele nu erau gata și mai aveam cam o oră de așteptat, timp suficient să vină lumea și, evident, să mă apuc eu să organizez coada. 🙄 Aici pentru merdenele, aici pentru celelalte, vă rog frumos, că dacă tot m-am trezit la 4:30, măcar să fac puțin management operațional până la micul dejun. 🙃 Până au ieșit vedetele din cuptor, am luat un kilogram de pateuri cu brânză calde, absolut delicioase, iar când au apărut și merdenelele am luat suficiente cât să simt privirile următorilor clienți în ceafă 😃, dar NU le-am luat pe toate. Să rămână consemnat. Am avut măsură. În context. 🙈 În ora în care am stat acolo, coada nu s-a micșorat. Din contră. Când am plecat era cam de trei ori mai mare. Și uite așa am plecat la 5 dimineața să-mi învăț copiii cu mișcarea și m-am întors cu o lecție de marketing. :)))) Când produsul e bun și oamenii vorbesc despre el, ai cea mai bună reclamă: aia care-l face pe unul să posteze, pe altul să dea share și pe o doamnă din Berceni să traverseze Bucureștiul dimineața pentru o merdenea. :))) Produs bun. Oameni care vorbesc. Vânzări care cresc organic. Nice. Foarte nice. :))) P.S. Cele 300 de kilocalorii sunt bine. Le-am recuperat. Nu vă faceți griji. :))))
Vezi postarea originalăDin același jurnal
Jurnal #28 +1Dar din dar se face rai. ❤️
Eduard, un prieten drag, mi-a făcut cadou un bilet la un eveniment de pictură și vin. Mi s-a părut foarte fain și chiar voiam să ajung, doar că viața, acest minunat organizator de program care nu mă consultă niciodată…
Jurnal #27 +1Cristian Istratescu face de 15 ani "Caravana Rechizitelor” și a ajuns deja cu ghiozdane la peste 10.000 de…
copii, iar anul ăsta mai are 300 pe listă și mi se pare tare frumos ce face, așa că vreau să pun și eu umărul. Am mai luat zilele trecute un ghiozdan pentru un alt copilaș și credeam că am încheiat capitolul rechizite…
Jurnal #25 +2No, hai să facem și aici un pic de bine. :)
Mi se pare tare faină inițiativa și parcă e păcat să existe o bibliotecă superbă, pe trei etaje, și în ea doar două cărți în limba română. :) Așa că dați o tură prin bibliotecile de acasă, poate aveți vreuna dintre…
